Rezolvarea clasică a conflictelor presupune încredinţarea acestora organelor justiţiei şi soluţionarea conflictului pe principiul câştig-pierdere (învingător-învins). Această soluţie nu răspunde totuşi diversităţii conflictelor pe care societatea actuală le cunoaşte, în principal din cauza diversificării relaţiilor sociale şi economice.
Soluţionarea conflictelor prin mediere poate fi utilizată cu succes în conflicte de familie, divorţuri, conflicte colective de muncă, succesiuni, coproprietate, contracte, conflicte între elevi etc., aducând un răspuns mai adecvat părţilor implicate în conflict prin punerea accentului pe interesele aflate în joc. Dacă în procedura clasică de rezolvare a conflictelor accentul este pus în principal pe aspectele juridice ale litigiului, medierea urmăreşte, în acord cu legislaţia în vigoare, găsirea unei soluţii convenabile şi realiste pentru ambele părţi aflate în conflict.

Punctele comune ale diferitelor forme de mediere a conflictelor:

• voinţa părţilor de a trece de la un raport de forţă la un raport bazat pe construirea unui sens;
• prezenţa unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate;
• procesul de mediere care promovează comunicarea, colaborarea şi revigorarea relaţiilor dintre părţi;
• participarea voluntară a părţilor şi a mediatorului la procesul de mediere;
• rolul de catalizator al mediatorului care prin tehnici şi proceduri specifice ajută părţile, fără a le influenţa, să aleagă, dintr-un pachet de soluţii posibile, calea de urmat pentru a se ajunge la un acord comun;
• limitările de aplicare ale procesului de mediere

Procesul şi practica medierii

Medierea este un proces complex ce presupune cooperare, confidenţialitate şi control, în sensul că oferă părţilor puterea de a decide direct asupra lucrurilor care le afectează interesele. Procesul medierii, spre deosebire de procesul clasic de justiţie, nu are ca finalitate stabilirea vinovăţiei sau inocenţei părţilor aflate în conflict. Participarea la procesul de mediere este voluntară. Mediatorul nu are putere de decizie, ci oferă informaţii procedurale, stimuleză dialogul, facilitează schimbul de opinii şi informaţii între părţi, ajută părţile să-şi clarifice nevoile şi interesele, să depăşească barierele în comunicare şi să ajungă la rezolvarea neînţelegerilor prin găsirea unor soluţii avantajoase pentru ambele părţi. Mediatorul asistă părţile şi la redactarea acordului final de mediere în care se specifică angajamentele fiecărei părţi pentru stingerea conflictului.

Medierea poate dezvolta la fiecare din părţile aflate în conflict:

• simţul responsabilităţii
• luarea unei decizii
• autonomia

Barierele medierii

• Credinţele
• Convingerile
• Certitudinile anticipate (stiu deja.., mi s-a mai spus..., am mai auzit asta...)
• Temerile, fricile
• Experienţele neînţelese şi regretele (dacă aş fi ştiut mai din timp..., dacă mi s-ar fi spus..., dacă aş fi înţeles mai devreme..., dacă m-aş fi ascultat sau dacă i-aş fi ascultat pe alţii...)
• Graba mentală (gata am înţeles totul..., bineînţeles..., dar e evident..., mi-e clar..., putem continua...)
• Eşecurile
• Judecăţile despre sine şi despre ceilalţi
• Comparaţiile
  Competenţele cheie ale mediatorului
• Abilităţi de comunicare verbală şi nonverbală
• Ascultare activă
• Empatie
• Răbdare şi calm
• Cunoştinţe metodologice
• Creativitate
• Flexibilitate
• Etică
• Pedagogie (îşi transferă abilităţile în funcţie de nevoile imediate)
• Respectă confidenţele făcute de părţi
• Ştie să delege responsabilităţile
• Ştie să fie umil

Caracteristicile şi rolul mediatorului

• Outsider (independent de părţile în conflict)
• Oferă informaţii procedurale
• Asistă părţile la discuţiile lor
• Ajută părţile să-şi vadă mai bine interesele
• Stimuleză dialogul,
• Identifică obstacolele către înţelegere
• Facilitează schimbul de opinii şi informaţii într-o atmosferă menită să confere părţilor un sentiment de siguranţă
• Acţionează imparţial şi neutru
• Nu are nici un interes în rezultat
• Nu are putere de decizie

Etapele medierii

Procesul de mediere este structurat în mai multe etape. Numărul etapelor diferă de la un autor la altul. Pentru exemplificare, prezentăm modelul propus de Linda Shaw (2001), care organizează procesul de mediere pe şapte etape:

1. Primul contact cu prima parte
2. Primul contact cu cealaltă parte /celelalte părţi
3. Pregătirea pentru medierea cazului
4. Ascultarea problemelor (părţilor)
5. Explorarea problemelor
6. Construirea acordurilor
7. Încheiere şi urmare

Bibliografie

• Guillaume-Hofnung, Michele (1995), La Médiation, PUF, Paris
• Lascoux, J.-L. (2004), Pratique de la médiation, (Une méthode alternative a la résolution des conflits), ed. ESF, Issy-les-Moulineaux cedex
• Loghin, C. (coordonator, 2007), Metode alternative de soluţionare a disputelor, în vol. Model restaurativ de asistare complexă a cazurilor ce au ca obiect infracţiuni comise de minori, ed. IMPAKT, Iaşi
• Stoica Constantin, Ana (2004), Conflictul interpersonal, ed. Polirom, Iaşi

© Virginia - Smarandita Braescu
Centrul de Training, Consultanta si Mediere